Monografie

Unul dintre satele foarte vechi din zonă despre care credem că a fost întemeiat de Petrică, fratele lui Brae, boier în divanul domnesc al lui Iuga voievod, 2 iulie 1398 - 28 noiembrie 1399, care întărea lui Brae un loc pe Strahotin[1]. Satul exista, astfel, la sfârşitul secolului al XIV-lea. Numele său este derivat de la patronimicul Petrică, cu ajutorul sufixului „-ani”.

Cea dintâi menţiune documentară a toponimului Petricani datează din 24 noiembrie 1492, în hotarnica satului Ştiubeiul (Ştiubieni), pe Başeu, cumpărat de Ştefan, voievodul Moldovei, de la nepoţii lui Hodco Costici şi Lev[2].

Uricul dat de Ştefan cel Mare la 25 aprilie 1501 lui Paşină, prin care i se întăreşte satul Petricani, pe Başeu, oferă mai multe informaţii: „… că acest adevărat nepot de soră al nostru, răposatul pan Dumşa postelnic, când i-a venit moartea, …, a dat cu limba lui, cu voia lui, slugii sale anume Paşină, …, un sat, anume Petricanii, pe Başeu…”[3].

Până la începutul anului 1542 satul Petricani rămâne în stăpânirea lui Paşină şi apoi a fiilor acestuia, Sima şi Olena. La 24 aprilie 1542, Petru Rareş voievod dăruieşte Mănăstirii Putna „… un sat pe Başeu, cu tot venitul şi cu hăleşteu, anume Petricanii, care acel sat este al domniei mele, de cumpărătură…”[4]. Credem că la acea dată voievodul a întărit Mănăstirii Putna numai jumătate de sat, fără a putea preciza care, căci acelaşi voievod, la 11 aprilie 1546 dă uric Mănăstirii Putna „…satul Petricani pe Başeu, luat jumătate prin schimb de la Sima, fiul lui Paşin, pentru satul domnesc Hăneşti, pe Başeu, iar jumătate cumpărat de la Olena, sora lui Sima…”[5]. Hotarnica menţionată încredinţează că satul era întărit mănăstirii cu întreaga moşie, rămânând în stăpânirea acesteia până în anul 1785.

La 6 aprilie 1792 moşiile Ştiubieni, Petricani şi Pustiul trec în stăpânirea marelui logofăt Neculai Roset[6].

Satul Petricani a avut caracter boieresc, de la întemeiere până la 1542, apoi a fost în stăpânire mănăstirească, până în 1785, când trece iarăşi în stăpânire boierească, până la reformele agrare din secolele XIX şi XX.

Satul a fost depopulat, nu putem preciza de când, până în preajma anului 1820, când sunt menţionaţi aici locuitori[7].

Biserica din satul Petricani a fost construită de Neculai Rosetti Rosnovanu şi soţia sa Maria, ce aveau locuinţă şi la Ibăneşti, în anul 1840, cu ziduri din cărămidă pe temelie de piatră[8], cu hramul „Sf. Vasile cel Mare”, care mai târziu s-a înlocuit cu hramul „Sf. Mare Mucenic Dimitrie”.

Succesiunea preoţilor slujitori: pr. Alecu Visoschi (1846-1900), pr. Ioan Focşa (1900-1911), pr. Dumitru Andriescu (1911-1947), pr. Mihai Nichilciuc 1947-1975), pr. Vasile Hurghiş (1975-1977), pr. Vasile Merticaru (1977-1979), pr. Gh. Busuioc (1979-1990), pr. Ioan Grosu (1990-1994, paroh la Parohia Ştiubieni), pr. Ovidiu Cojocaru (1994 - ).

Şcoala din satul Petricani s-a înfiinţat în anul 1894 şi a funcţionat în casa parohială, preotul fiind şi învăţător. În anul 1902 s-a construit primul local de şcoală pe terenul donat de Vasile Stroescu[9]. Între anii 1948-1949 se construieşte un alt local de şcoală pe terenul cedat din proprietatea casei parohiale. De la înfiinţare şcoala a funcţionat cu clasele I-IV până în anul 1955, când s-a început şi ciclul V-VII iar din 1964, şcoală de 8 ani.